Testimoniale

stefania_armaselu_The Spinoff.jpg

„Pot spune că am obținut informații utile pentru a dezvolta afacerea echipei - și este minunat să ai recomandări pentru îmbunătățiri reale; sesiunile au fost foarte utile și au stimulat participarea activă.”

Ștefania Armășelu, 2Space

„Am început programul Spinoff chiar când eu și colega mea Filis am început să lucrăm la ideea Hop Hop. Deși am mai lucrat cu majoritatea din tool-urile prezentate în program și am deja o scurtă experiență de business, programul mi s-a părut fundamental pentru proiectul nostru. Trecând prin programă si toate scenariile propuse de mentori ne-am dat seama de problemele cu care ne-am putea confrunta și astfel am reușit să găsim soluții la ele și chiar să dezvoltăm ideea și mai mult decât ne propusesem, chiar înainte de a lansa proiectul. Recomand programul Spinoff oricărei persoane ce are un proiect la început de drum ori care ar vrea să dea un refresh proiectului în care s-a împotmolit. Mulțumesc mult.”

Elena Matei, Hop Hop

matei_elena_The Spinoff.jpg
Filis_Culamet_Tănase_The Spinoff.jpg

„Când am intrat în programul The Spinoff aveam o idee în care credeam cu tărie și o imagine de ansamblu asupra businessului pe care voiam să îl demarăm.

Acum, la final de proiect, mă gândesc cât de indispensabil ar trebui să fie un incubator de acest fel pentru orice antreprenor. Nu doar că ne-am structurat ideile într-un plan de afaceri coerent dar ne-am delimitat mai bine atât targetul cât și viziunea. Ideea noastră a copt 6 săptămâni și a devenit un business.”

Filis Culamet Tănase, Hop Hop

„Incubatorul a fost foarte solicitant ca timp și ritm de înaintare. În același timp beneficiile și lucrurile învățate în urma cursurilor și a sesiunilor de mentorat ne-au fost de mare ajutor pentru a putea poziționa proiectul, identifica probleme și oportunități, precum a fi pregătiți pentru un posibil pitch în fața investitorilor.”

Daniel Nanboe, Diabet Online

daniel_nanboe_The Spinoff.jpg
bercu_mioara_The Spinoff.jpg

„Am participat la atelierele The Spinoff și a fost o plăcere.

Profesionalism, integritate și implicare sunt cuvintele ce descriu întreagă echipa. Pe lângă faptul că știți să creați o atmosfera plăcută de lucru, în care să te simți confortabil pentru ați expune ideile și părerile, ați fost și implicați și ați acordat întreagă susținere și întreg ajutorul. A fost o provocare pentru mine. Felicitări că ați schimbat modul de a vedea o idee!”

Mioara Bercu (Petrus), INFLPR

„Am fost impresionat de îndrumarea coordonatorilor și de interacțiunea din timpul atelierelor. Tehnicile de predare au fost profesioniste, iar subiectele abordate au fost de mare ajutor, întrucât se poate observa deja un progres semnificativ al afacerii noastre.”

Ioniță Robert-Mihai, 2Space

robert_mihai_ionita_The Spinoff.jpg
gabriel_barta_The Spinoff.jpg

„În primul rând doresc să vă mulţumesc pentru că am făcut parte din acest program, pentru un antreprenor la început de drum este mai mult decât necesar să participe la acest program. Acum datorită vom pot privi lucrurile dintr-o perspectivă reală, conştientizând plusurile şi minusurile mele, dar şi ale companiei. Mulțumesc mentorilor, am avut aşa mult de învăţat de la ei.”

Gabriel Barta, BioMush

„De ce voi recomanda eu acest program și altor antreprenori:

- structura cursurilor: informații actuale, concise, relevante, tool-uri intuitive și utile

- organizarea programei: toate cursurile au fost relevante și au contribuit la finalizarea planului meu de afaceri

- programul de mentorat: mentorii cu experiență și rezultate demonstrate

Eu am intrat în acest program cu o schița în creion, pe care a venit cineva și m-a învățat cum să pun forme, altcineva cum să creez perspectiva, altcineva unde și de ce să pun culori, cum să așez umbrele și în final, ce să fac cu el (cui să-l vând și la ce preț!)

În altă ordine de idei sunteți niște oameni tare mișto și îmi va fi tare dor de voi și de chit-chat-urile matinale! 😊”

Liana Solescu, After Class

liana_solescu_The Spinoff.jpg
lacramioara_bercea_The Spinoff.jpg

„Programul este extrem de util atât pentru antreprenorii aflați la început de drum, cât și pentru cei consacrați. Pentru că sunt oportunități atât pentru unii, cât și pentru ceilalți. Mentorii sunt foarte deschiși, răbdători și proactivi, iar întreaga atmosferă este una a unui laborator din care prind viață ideile de suflet ale fiecăruia. Este un program de parcurs și de asimilat cu totul. Felicitări!”

Lacrămioara Ioana Brecea, Master of Crowds

„Mulțumesc întregii echipe de mentori The Spinoff și Raiffeisen pentru această oportunitate. Cursurile au fost de bun augur pentru un antreprenor la început de drum. Am ieșit din zona de confort datorita vouă. ”

Loredana Viziteu, Plus Valoare
Bucovina

loredana_viziteu_The Spinoff.jpg
stelian_cazan_The Spinoff.jpg

 “Personal, această perioadă a însemnat o sumă de aspecte pozitive ce au contribuit la fundamentarea unor cunoștințe privitoare la inițierea și gestionarea unei afaceri adaptabile contextului în care trăim. Am găsit, în cadrul acestui program, mentori foarte bine pregătiți, adevărați profesioniști, totul acompaniat de o organizare exemplară și o comunicare foarte bine pusă la punct. Felicitări!”

Cazan Stelian

„Referitor la programul Startup Studio by factory, pot spune a venit fix la momentul potrivit pentru echipa MOTUM și că ne-a ajutat să conturăm un Business Plan puternic, într-un mediu susținut de profestionști, ceea ce ne va da credibilitate pe viitor în fața potențialilor parteneri. Programul este bine structurat și organizarea workshop-urilor bine realizată, astfel că am beneficiat de suport constant din partea organizatorilor. De asemenea comunitatea de antreprenori cu care am interacționat pe perioada programului a fost o experiență interesantă, deoarece am putut vedea idei diferite, păreri diferite și chiar obține posibile colaborări viitoare. Mă bucur că am putut face parte din toată această experiență și recomand oricui să se înscrie, indiferent de stadiul de dezvoltare al ideii.”

Daniel Manasescu, MOTUM

Daniel Manasescu_The Spinoff.jpg
leonte_patricia_The Spinoff.jpg

“Cursul a fost bine structurat, organizatorii au avut o atitudine foarte faină pe tot parcursul acestei perioade. Înregistrările au fost foarte utile pentru cei care nu au putut participa, toate micro problemele s-au rezolvat rapid.


Trainerii și-au făcut treaba bine, cred că am învățat foarte multe lucruri utile pe viitor. Toate persoanele pe care le-am cunoscut prin intermediului programului sunt foarte mișto.
Treabă foarte bună.”

Leonte Patricia, Brutaria Zedori

„Tot programul de la început la sfârșit a fost un flux de informații și feeback extraordinar de utile pentru orice antreprenor, cu o programă care acoperă nu doar aspectele tehnice, cât și noi mindset-uri. M-am simțit extraordinar la fiecare ședință pentru că am învățat ceva de fiecare dată și consider că m-a ajutat foarte mult.”

Mihai Dinu, Roboterr

mihai_dinu_The Spinoff.jpg
Claudiu_Cocioban_The Spinoff.jpg

„Am participat la acest program unde am dat de niște profesioniști care au reușit să ne ajute să reconfigurăm un produs deja aflat în portofoliul nostru. Atât în partea de Design Thinking cât și în cadrul celorlalte ateliere. Cu ajutorul lor am reușit să vedem adevăratul potențial pe piață al viitorului produs.

Mulțumim echipei voastre pentru suportul acordat și o să recomandăm și altor companii să participe la acest program.”

Claudiu Cocioban, XRETEH (UNREALOPTIC)

„Programul Startup Studio by Factory 2021 mi-a facilitat construcția planului de afaceri prin tool-urile folosite și prin feedback-ul primit de la mentori.

De asemenea, pe mine m-a ajutat mult și metodologia Design Thinking în managamentul și structurarea proiectelor.

Cel mai mult m-au ajutat sesiunile cu mentorii pe partea de plan de afaceri (în special partea financiară).

Înregistrările mi-au fost utile în a îmi nota noțiunile noi pentru mine și a le putea relua.

De asemenea și partea de prezentare a afacerii m-a ajutat să înțeleg cum anume să mă prezint în fața unui posibil partener/investitor.”

Isabella Popa, TOP EXPLORE ACADEMY

Isabella_Popa_The Spinoff.jpg
WhatsApp Image 2021-11-22 at 15.47.29.jpeg

„Conținutul cursului Studio by Factory este de o reală valoare pentru noi având aplicabilitate imediată fiind calibrat perfect cu realitatea de zi cu zi din diferite domenii. Organizarea a fost perfectă, accesul la informații foarte facil, tool-urile ușor de folosit. Sesiunile cu mentorii și cele de brain storming cu siguranță ne-au oferit o perspectiva amplă asupra contextului economic în general și în particular asupra proiectului înscris pentru obținere de finanțare în programul Raiffeisen Factory.

Vă mulțumim frumos pentru această inițiativă, a fost o reală plăcere să participăm la ediția Mai – Iunie 2021.”

Neagu Florin si Dragos Andrei,Echipa Iron House

„Startup Studio ne-a oferit un program foarte util pentru startup-uri, prin ateliere variate și prezentări foarte interesante din partea unor experți din industrie în domenii precum inteligența artificială, design thinking, UX, branding, marketing, social media. Atelierele de design thinking, în particular, ne-au adus o perspectivă interesantă asupra modului în care se pot organiza și discuta ideile în cadrul echipei, pe baza unor modele schematice. Am avut ocazia să definim pe larg planul de afaceri și modul de prezentare și să obținem feedback consistent din partea mentorilor. Pot spune că înțeleg acum ce înseamnă un plan de afaceri bun și cum vine în completarea pitch-ului.”

Alexandru Predescu, LEPLACE GLOBAL

ap.jpeg

„Experiența din cadrul incubatorului Spinoff a fost, din toate punctele de vedere, foarte pozitivă. Cursurile m-au ajutat la înțelegerea mai detaliată și punerea în aplicare a mai multor unelte dedicate definirii și vânzării unui produs. În plus, workshop-urile au oferit un context important pentru folosirea cunoștințelor dobândite într-un mediu business. Recomand oricui, indiferent de nivelul de cunoștințe, participarea în astfel de eveenimente.”

Matei Banghi,DreamOnIT

mb.jpeg
cosmin banu.jpeg

„In primul rand vreau sa va multumesc pentru ca ne-ati acceptat in acest program si de asemenea sa va felicit pentru crearea unui astfel de program. Pentru echipa noastra, a fost o experienta extrem de placuta si folositoare, astfel incat ne-a ajutat sa ne definim si structuram mult mai bine ideile astfel ca daca la inceput aveam o idee, acum avem un plan cu adevarat pe care ne putem baza. A fost o experienta pe care as repeta-o de fiecare data cand as avea ocazia, chiar daca programul de munca s-a suprapus uneori cu programul Startup Studio by factory.”

Cosmin Banu,SmartED

„Mereu am crezut că oricine poate să facă o afacere. M-am gândit că e nevoie de o sclipire de moment, apoi totul o să meargă ca uns. Dar nu este chiar așa. În program am înțeles că înainte de orice trebuie să ai informații despre ce vrei să vinzi, să stabilești planul și să formezi o echipa cu care să lucrezi. Am mult de lucrat de acum înainte, dar am informații noi pe care nu le-aș fi primit dacă nu mă înscriam în proiect. Mi-au plăcut aplicațiile și explicațiile mentorilor, iar accesul la resurse a fost esențial pentru mine.”

Adelina Rusu

AdelinaRusu.jpeg
lupu andrei.jpeg

„Incubatorul Startup Studio by factory a fost, în opinia mea, cel mai comprehensiv program de antreprenoriat la care am participat, deși s-au simțit săptămânile în care aveam 4 ore de muncă în fiecare zi + teme de acasă, rezultatele au venit de la sine, acum am un plan de afaceri pentru business-ul meu pentru care construiesc un MVP deja așteptat de viitorii mei clienți, sunt pregătit de finanțare și de cucerit lumea :)”

Andrei Lupu, Aibility.io

„Eu am intrat în program cu o idee. Pe parcursul programului am dezvoltat-o și am dus-o până la un plan de afaceri. A fost o muncă intensă de câteva săptămâni, timp în care mentorii au fost alături de noi zi de zi, mereu la fel de atenți. Au fost ateliere cu informații valoroase, am cunoscut oameni interesanți. Este singurul program pe care îl știu, care te învață să faci un plan de afaceri, și-ți pune la dispoziție toate resursele de care ai nevoie pentru întocmirea lui.”

Medlinda Morariu, RAPOARTE.COM

melinda m.jpg
catalina toma.jpeg

„Atât organizarea, cât și follow-up-ul au fost foarte bine efectuate. Sesiunile de lucru au fost excelent pilotate de către Irina Constatinescu; toate aspectele ridicate de către participanți, fie ca au fost întrebări directe sau s-a lăsat de înțeles de către aceștia că ar fi nelămuririi, au fost excelent tratate de către Irina.”

Cătălina Toma,
TOMAS BIKE

„Am obținut informații foarte importante și relevante care ne-au ajutat în evoluția business-ului nostru, chiar mai mult decât atât, am reușit să ne trasăm roadmap-ul pentru viitoarele obiective și acțiuni pe care le vom întreprinde în această direcție.”

Andreea Breabăn,
Business Connector

andreea.jpeg
adrian.jpeg

„Programul a apărut în viața mea total pe neașteptate, într-un moment în care eram deja foarte aglomerat. Cu toate acestea, discuția inițiala cu Andreea, în care am reactivat un proiect de mult pus pe stand-by a fost mult prea intrigantă încât să rezist să nu accept. Am început o experiență în care am cunoscut oameni deosebiți, am avut parte de sesiuni de mentorat cu oameni de top și mi-au întărit gândul că pot trece de la idee la afacere.”

Adrian Marian Păunescu,
ADHD Adulți România

cristian chima.jpeg

„Am intrat in Spinoff cu proiectul nostru Loany.io cu dorința de a învăța și de a ne clarifica anumite aspecte ale businessului. Am întâlnit mentori dedicați și o echipă de proiect foarte organizata, deschiși in a împărtăși din experiența lor si a ajuta, fapt ce ne-a ajutat foarte mult pe parcursul derulării programului. Sperăm să ținem aproape în continuare și să reușim să ne îndeplinim obiectivele îndrăznețe pe care le avem. Mulțumim pentru oportunitatea de a participa in program!”

Cristian Chima,
Loany.io

„În urma acestui program am rămas cu câteva idei esențiale, primul este că businessul este despre oameni, nu doar despre bani, iar al doilea, dacă modelul de business nu arată bine „pe hârtie” sunt șanse mici ca el să arate bine în realitate. Astfel toate exercițiile din LivePlan și Mural te ajută să obții claritate. Un alt aspect important este constituit de experiența fiecărui mentor. Este fascinant să discuți/ să lucrezi cot la cot cu persoane care au un bagaj enorm de experiență și care sunt dispuși să te ajute ca să-ți conturezi calea. Pe lângă toate beneficiile programului, nimic nu se compară cu energia conferită de către mentori și ceilalți participanți.”

Denis Donu

denis donu.jpeg

„Experiența a fost o contribuție reală la dezvoltarea mea personală. Aș menționa partea de Design Thinking, care mi-a deschis calea spre o nouă abordare a lucrului în echipă și de găsire și rezolvare a problemelor apărute. Mulțumesc mentorilor pentru înțelegere și susținere.”

Guiu Giorgina Florentina,
FloRA

„Am aplicat pentru programul Startup Studio by factory de la Raiffeisen Bank pentru că aveam o idee de afaceri, care mi se părea bună și nu aveam informațiile despre cum aș putea să o scot de pe planșa de planificare în lumea reală. Ceea ce am învățat în cadrul acestui program este mai mult decât mă așteptam la început și intenționez să mă folosesc de cunoștintele adunate pentru viitoarele mele idei de afaceri. Mulțumesc celor implicați în acest program!”

Manuel Popa,
ChipA

„Cel mai important instrument pentru momentul la care ne aflăm cu aplicația Kozy a fost aplicația LivePlan-ul cu ajutorul căruia am putut să creez un plan de afaceri foarte ușor. Am apreciat foarte mult implicarea echipei, iar acest program este rezultatul muncii intense pe care organizatorii o fac constant și foarte bine. Well done and many thanks!”

Roberta Popescu,
Kozy

„Aș dori să mulțumesc echipei The Spinoff și Raiffeisen Bank Romania pentru oportunitatea oferită! Mă simt norocoasă că am participat la acest training de antreprenoriat, unde am beneficiat de expertiza unor mentori valoroși si am cunoscut specialiști, antreprenori de succes și oameni minunați! Fiind la început de drum în afacerea mea, am beneficiat de metode și informații valoroase, totul pentru a pune la punct un bussiness de succes... Startup Studio este un tool care mă va propulsa în bussines-ul meu cu mai mult curaj!”

Andrada Tuchilus,
Balkanik Greekfood

„Pot spune că am fost plăcut surprins de nivelul de pregătire care ne-a fost acordat în cadrul acestui program. Este de departe cea mai complexă și completă serie de activități la care am participat până în prezent. Tool-urile și materialele sunt un real ajutor în dezvoltarea platformei AgroKultura și reprezintă exact resursele de care aveam nevoie.”

Iulian-Mihail Lazăr,
AgroKultura